
De ce să lucrezi în cadrul unui studio profesionist
Meseria de model videochat poate fi una foarte plăcută, dacă primeşti asistenţa necesară şi ai la dispoziţie toate echipamentele necesare. Totuşi, aceasta presupune dedicare şi timp din partea ta, dar îţi garantăm că satisfacţia va fi maximă atât din punct de vedere al jobului, cât şi din punct de vedere al câştigului.
Îţi prezentăm câteva avantaje pe care le vei avea lucând în cadrul Velvet Studio.
Trainingului profesional
La Velvet Studio, oferim modelelor fără experiență training corespunzător, timp în care tu pot face primii pași în această activitate. Ai la dispoziţie o echipă profesionistă şi modelele mai vechi, care îţi pot oferi informaţii utile.
Programul de muncă
Avem un program flexibil, stabilit împreună cu tine. Totuşi, vrem ca tu să lucrezi 5 zile/săptămână şi 8 ore/zi. Cu cât lucrezi mai mult şi mai serios, cu atât câştigurile tale finaciare vor fi mai mari, iar tu îţi vei permite toate poftele.
Ambianța echipei
De obicei, creșterea profesională a unei fete se datorează pur și simplu atmosferei create de colege în jurul ei. Acestea o sprijină, o ajută moral, o sfătuiesc și socializează cu ea, integrând-o în grup. Este foarte important să comunici cu modelel noastre existente, care îţi vor răspunde la toate întrebările tale.
Costurile
Aici vorbim despre echipamente tehnice, contabilitate, taxe și comisioane, toate fiind costuri acoperite de Velvet Studio. Nu trebuie să îţi faci nici o grijă pe partea administrativă, deoarece noi ne vom ocupa de toate.
Condițiile de plată
Salariul modelelor noastre este achitat la zi/săptămână/lună, în funcţie de preferinţele tale. De asemenea, vei primi şi un bonus de început, pentru ca tu să fii liniştită şi să ai timp să câştigi experienţă.